duminică, 19 aprilie 2015

Un om care nu mai are nimic de pierdut

Mi-ar placea sa nu mai am suflet. Sa fiu ca o stana de piatra in bataia vantului, a ploilor neincetate de toamna, sa indur inghet si intuneric fara sa-mi pese.
Mi-ar placea ca acele cuvinte grele pe care ni le spunem cand nu mai ramane altceva de spus, sa se izbeasca de mine ca un vuiet mort la rascruce de drumuri si sa nu doara, ci sa se raspandeasca in zare in mii de franturi goale.
Mi-ar placea sa am curajul unui om care nu mai are nimic de pierdut. Sa pot indura viata cu o tarie nebuna, fara a ma lasa prinsa din urma de regrete.
Mi-ar placea sa ma imbrac in singuratate fara a-i mai simti greutatea de plumb ce imi inabusa respiratia , mi-as dori sa imi fiu de ajuns, sa nu depind de nimeni si de nimic, iar tacerea sa-mi serveasca drept alinare.
Mi-ar placea sa las ceva in urma, fara sa dispar in timp ca un bob de nisip intr-o mare de desert, sau sa raman o umbra ratacita in plin soare, fara identitate si fara suflare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu