duminică, 15 iunie 2014

CASA DE COPII


V. INTOARCEREA

Un suierat de tren si o magaoaie care pufaia de zor, inghitind nesatioasa sinele din gara, il facura pe Nicolae sa sara speriat de pe banca pe care adormise cu putine ore in urma. Nu-si mai amintea unde se afla. Abia cand vazu cladirea uriasa, cu pereti scorojiti de trecerea timpului, purtand ca pe-o bijuterie stricata orologiul mult prea batran ca sa mai bata, incepu sa se dezmeticeasca.

Isi clati fata adormita cu apa rece de la cismeaua susuratoare aflata pe peron si se indrepta in graba catre trenul care da semne de plecare.
N-avea niciun sfant in buzunar. Urca in tren fara bilet si fara de vreun lucru, asa cum fugise de la Casa de copii.

- Unde mergi baiete asa singur? Il intreba unul dintre soldatii care invadasera culoarul vagonului. Il vazuse mic si pricajit, pierdut in hainele acelea mari ca de bogdaproste, si i se facuse mila de el.
- Ma duc acasa! raspunse Nicolae cu jumatate de gura. Lasa capul in jos si isi framanta nervos mainile, incercand sa-si stapaneasca tremurul iscat de teama ca soldatii o sa-l dea jos din tren.
Soldatii il luara deindata sub obladuirea lor, ca pe un frate mai mic si impartira bucurosi cu el mancarea din rucsaci. Le povesti de-a fir a par istorioara traita la Casa de copii, starnind furie, revolta si deopotriva compasiune. Se simtea bine sa-si verse naduful ... era ca si cum s-ar fi spovedit ... era ca o despovarare de trairile incrincenate care salasluiau in el.

Asculta la randu-i fel de fel de intamplari hazlii, menite sa-l inveseleasca. Radea si nu stia ca radea... Atat de multa vreme trecuse de cand tristetea ii ucisese orice urma de zambet de pe buze, incat uitase ce-nseamna sa razi... ii radeau ochii mari si negri, ii radea intreaga fata arsa de soare. Iar rasu-i devenea si mai plin de bucurie pe masura ce simtea ca se apropie de locurile natale.

- Haideti flacai, scoateti banutu’! striga un soldat catre confratii sai, trecandu-le gamela prin fata. Nicolae ii privea curios cum se scotoceau prin buzunare, aruncand monede zornaitoare in vasul metalic. Nu intelegea ce se intampla. Se sperie cand tanarul intinse gamela spre el.

- N-am bani de bilet, zise copilul intristandu-se si starnind in juru-i hohote de ras.
- Pai daca e pe-asa, o sa chemam conductoru’ ca sa te dea jos, ii zise in gluma un soldat.
- Nu-l mai chinuiti mai! Ii dojeni soldatul cu gamela. Nu fi trist baiete! Uite, ia banii astia ca sa-ti cumperi bilet pentru cursa si sa ajungi cu bine acasa. Ai grija sa nu ti-i fure careva!

Soldatul ii puse banutii in buzunarul de la haina. Nicolae nu schita niciun gest ... amutise de uimire. El nu avusese niciodata nici macar un banut si acum aproape ca i se umpluse buzunarul de maruntis.
Le multumi soldatilor si cand trenul ajunse in gara isi lua ramas bun de la ei. La autogara se bucura cand, dupa ce isi cumpara biletul, ii mai ramasera cativa banuti. Isi cumpara o bucata de rahat si un pahar de braga de la turcul care-si plimba caruciorul cu bunatati prin autogara.

- Mamicaaa, treci incoa’ c-a venit nenicu’! striga fratele mai mic, vazandu-l pe Nicolae intrand pe poarta.
- Nicolae, tu esti maica?! Il podidira lacrimile auzind ca pe-o chemare, vocea aceea suava de care-i fusese atat de dor.
- Mamica, eu acolo nu ma mai intorc! Se dezlantui in hohote de plans, gasindu-si refugiul si alinarea in bratele ocrotitoare ale mamei, care plangea la randu-i de bucuria regasirii fiului drag.
-
Trecusera cateva zile de cand Nicolae se afla acasa. Tatal nu-i zisese nimic... il primise cu bucurie si-atat.
Isi relua vechile activitati. Muncea la camp cot la cot cu tatal sau iar despre scoala nici nu mai putea fi vorba. Inevitabil, gandurile il duceau inapoi catre Casa de copii. Nu se putea abtine de la comparatii iar lipsurile se simteau mai puternic si mai greu de tolerat decat oricand. Mancarea saracacioasa, hainele ponosite, somnul chinuit in patul neincapator pentru el si fratii sai, munca grea de pe camp si mai cu seama lipsa scolii il pusera pe ganduri.

Dupa cinci zile ceda.
- Taticule, vreau sa ma duci inapoi!
- Ba bine ca nu! Daca vrei sa te intorci la scoala, n-ai decat sa te duci asa cum ai venit! Eu te-am dus o data.

A doua zi, Nicolae se trezi cu noaptea-n cap si pleca hotarat la drum ... drumul pe care singur si-l alesese in viata.

Dana Mihaela Ilinca, 12.06.2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu