sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Ratingul Japoniei la A1, de la Aa3

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a anunţat astăzi că a coborât cu o treaptă calificativul acordat Japoniei, de la Aa3 la A1, din cauza incertitudinilor crescute legate de capacitatea guvernului de la Tokyo de a-şi îndeplini obiectivul privind reducerea datoriei publice, informează Reuters.

Japonia are cea mai mare datorie publică din lume, de 240% din Produsul Intern Brut (PIB). 

Acum doi ani, premierul Shinzo Abe a venit la putere cu un plan denumit "Abenomics", menit să relanseze economia japoneză şi bazat pe 3 piloni: stimulente fiscale, o politică monetară de relaxare cantitativă şi reforme structurale.

Acum, incertitudinea ridicată cu privire la capacitatea prim-ministrului de a-şi atinge obiectivul de reducere a deficitului, precum şi "dezvoltarea şi eficienţa politicilor de stimulare a economiei" au făcut mai riscante pe termen mediu obligaţiunile emise de executivul de la Tokio, apreciază analiştii Moody's. 

"Chiar dacă măsurile de expansiune monetară au stimulat cererea agregată internă, majorarea taxei pe consum la 1 aprilie 2014 a exercitat presiuni negative", consideră Moody's, menţionând că perspectiva asociată ratingului Japoniei este una stabilă, ceea ce înseamnă că agenţia nu intenţionează să modifice ratingul ţării pe termen mediu. 

Calificativul A1 atribuit Japoniei de Moody's este acelaşi cu cel acordat Estoniei şi Cehiei. Standard & Poor's acordă Japoniei un rating AA-, similar cu calificativul Aa3 conferit de Moody's înainte de retrogradare. Fitch Ratings acordă Japoniei un rating A+, identic cu cel atribuit de Moody's


Sursa: ziarul Bursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Corina Cretu pe locul I ?

Tocmai cand il laudam pe Ponta pentru ca o va pune Corina Cretu pe locul I pe lista de europarlamentare, ceea ce ar face din PRO Romania un...