marți, 5 august 2014

Suntem stăpânii lumii

La sfârșitul lunii iunie, o știre din gimnastică ne făcea să ne simțim din nou mândri că suntem români. De data aceasta a fost vorba de gimnastică aerobică. Delegația României a obținut trei medalii la Campionatul Mondial de la Cancun, în Mexic. Echipa de trio a României - formată din Corina Constantin, Anca Surdu și Andreea Bogati - a obținut medalia de aur, depășind China și Coreea de Sud.

De asemenea, au fost obținute și două medalii de argint: una de catre echipa formată din Corina Constantin, Bianca Becze, Marius Petruşe, Anca Surdu, Andreea Bogati, Bianca Gorgovan, Dacian Barna, Alina Radu şi Marius Gavriloaie; a doua la individual feminin, de Corina Constantin.

E o performanță importantă, iar un neavizat, impresionat de faptul că e printre puținele mediatizări ale sportivelor de la această disciplină, ar spune că e cea mai mare. L-ar contrazice imediat Izabela Lăcătuș și Raluca Babaligea, două dintre cele mai importante sportive pe care le-a dat gimnastica aerobică românească. „România a fost tot timpul o putere în acest sport”, spune Izabela.

Sunt printre primele sportive care au reprezentat România la concursurile de gimnastică aerobică. Și-au petrecut copilăria și adolescența în sala de sport, iar tinerețea le-a prins tot aici. Iar, judecând după cât de pline de viață sunt și după cum vorbesc despre accidentări cu picioare rupte ca despre niște simple vânătăi după un accident la o joacă de copii, e clar că tinerețea nu le va părăsi vreodată.

Parcă printr-un contract nescris au semnat să nu părăsească vreodată sala de sport. E ca un drog puternic care te face dependent, te prinde, îți face bine și nu-ți mai dă drumul. Aşa că n-au stat departe de sport nici după ce au renunțat la gimnastica aerobică de performanță, acum sunt generali în armata celor care au un război de dus cu kilogramele în plus și a celor care vor să se simtă că pot muta munții din loc după o oră de fitnes.

Prima echipă a României s-a înființat în anii `90

Ne-am așezat relaxați pe jos în sala de sport și le-am rugat pe Iza și Raluca să ne povestească începuturile gimnasticii aerobice în România, unul dintre sporturile care ne-au adus bucurii anul acesta.

Primul lot de gimnastică aerobică a fost înființat la jumătatea anilor `90. Mulți dintre sportivi erau de la gimnastica  artistică. Pentru Iza, unul dintre sportivii care a participat la formarea primei echipe a României, gimnastica aerobică a fost ca o speranță. „Eram la gimnastică artistică și am avut o accidentare foarte grea. La o tsukahara, m-am accidentat la gleznă, pur și simplu cartilajul a fost zdrobit. 9 luni după operație nu am avut voie să calc pe picior. Practic, la 16 ani eram nevoită să-mi închei cariera”,  povestește Izabela Lăcătuș.

I-a fost foarte greu, însă în tot acest timp și-a făcut planuri, s-a apucat serios de învățat pentru Bacalaureat și și-a propus să facă Facultatea de Educație Fizică și Sport. „Mă gândeam să mă fac antrenoare de gimnastică”, spune Iza. Doar că, în 1994, Marcela Fumea, cea care este și acum coordonatoarea lotului național de gimnastică aerobică, căuta sportivi pentru prima echipă. I-a propus și Izei să vină la gimnastică aerobică. „Nu reușisem să intru la Facultatea de Sport. Atunci era o concurență foarte mare și nici nu erau atât de multe facultăți cum sunt acum, după ce au apărut acestea particulare. Mă gândeam să mă pregătesc un an, însă nu puteam să stau acasă, așa că am mers la gimnastică aerobică, la prima echipă care se înființa”, povește Iza cum au început cei 12 ani de performanțe.

„Ceea ce e deosebit în acest sport este că poți face performanțe și la vârste mai mari, în comparație cu gimnastica artistică. La primul campionat mondial eu am concurat cu o mămică cu doi copii, de 40 de ani. Eu, de exemplu, aș fi continuat și după 32 de ani, însă am avut o accidentare și nu am mai putut”, povestește Izabela Lăcătuș.

Campioana Raluca: „Am câștigat tot ce puteam să câștig”

Raluca Babaligea a făcut și ea gimnastică artistică de performanță.  A ajuns la aerobică nu din cauza vreunei accidentări, ci pentru că așa a vrut, pentru că e „căpoasă”. „Eu am fost la Deva și nu mi-a plăcut regimul de acolo. Mă simțeam cu totul altfel la clubul unde m-am format, Steaua. Pur și simplu nu am putut să trec peste lucrurile pe care mi le impuneau. Am avut un blocaj și pur și simplu am făcut tot posibilul să mă las, atât de căpoasă am fost. Însă, după ce am plecat a fost ca o eliberare pentru mine”, povestește Raluca.

După câțiva ani a trecut la gimnastica aerobică. „Am regretat un pic, însă am zis că tot răul e spre bine. În trei ani am ajuns la lotul național. Am fost dublă campioană europeană. Am câștigat tot ce puteam să câștig în șapte ani. Aș fi continuat, însă nu am mai putut din cauza unei accidentări”, povestește Raluca.

Regretele unor campioane

Sportivele spun că sunt diferenţe majore între gimnastica artistică și cea aerobică. „Una, și poate cea mai importantă, ar fi că nu sunt atât de multe elemente de acrobație la aerobică, iar la cea artistică în asta constă dificultatea. În schimb, gimnastica aerobică este mult mai intensă”, explică Raluca.

Sportivele mai spun că la gimnastica aerobică „e o mai mare libertate și sunt mai puține constrângeri, însă se muncește la fel de mult”.

Regretele sunt puține. „Pe moment poți regreta că nu ți-ai trăit copilăria, însă după aceea ai satisfacții că ai dulapul plin de medalii, că nu ai pierdut vremea. Când eram antrenoare, le spuneam și părinților, "susțineți copii, că ei n-au de unde să știe satisfacțiile pe moment”, mai povestește Izabela. Amândouă au câte o Olimpiadă la gimnastică artistică la care ar fi putut ajunge. Dar n-ar spune că-s mari regrete, ci pur și simplu drumuri separate pe care le-au ales.  Și oricum, campioanele Iza și Raluca, cu dulapurile pline de medalii, sunt într-o continuă Olimpiadă care începe dimineața devreme și se încheie seara târziu, în sala de sport.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu